Deschiderea evenimentelor ce marchează 100 de ani de la Marea Unire a avut loc duminică seară, la Teatrul Naţional Bucureşti. Au participat mari artişti, oaspeți din străinătate dar și oficialități din Buzău. Vorbim despre primarul Buzăului, Constantin Toma și viceprimarul Ionuț Apostu care au fost invitați de ministrul Culturii, Lucian Romașcanu. ,,Pe 26.11.2017 am participat la Teatrul Național din București la un eveniment dedicat începerii la nivel național a manifestărilor legate de aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire, 1918-2018. Domnul Ministru al Culturii și Identității Naționale, buzoianul Lucian Romașcanu, a organizat evenimentul la cel mai înalt nivel, nouă-ca primari-revenindu-ne rolul de a coordona anul viitor acțiunile în plan local legate de împlinirea a 100 de ani de Românie Mare. Buzăul este pregătit pentru 2018, demarând deja mai multe proiecte în acest sens. Suntem români și trebuie să dovedim prin activitatea noastră de zi cu zi că ne iubim patria, că iubim nația română și, de ce nu, ca iubim Buzăul” a menționat pe pagina sa de pe rețeaua de socializare primarul Buzăului, Constantin Toma.
Impresionat de organizarea cu mare fast a acestui eveniment, ministrul Culturii, buzoianul Lucian Romașcanu și-a exprimat speranța ca Anul Centenar să îi unească tot mai mult pe români. ,,Am lansat oficial Anul #Centenar la Teatrul Național! Superbe intrarea pe un videomapping de excepție pe clădirea Teatrului, ieșirea pe unul din cele mai frumoase focuri de artificii, parcă dansând pe muzica lui Enescu – Multumiri Arcub! Spectacolul, unul de gală, al Orchestrei Naționale de Tineret alături de soliști de marcă, români și străini. Urmează un an al sărbătorii din care sper să ieșim mai uniți, mai aproape unul de altul, ca români” a scris pe pagina sa de Facebook, Lucian Romașcanu.