
Astfel, în urma verificărilor efectuate în trafic şi pe raza fondului forestier au fost întocmite două dosare penale pentru tăiere ilegală şi furt de arbori, au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale şi a fost confiscată cantitatea de peste 140 mc de material lemnos, în valoare de peste 25.000 de lei. De asemenea, poliţiştii râmniceni au oprit pentru control o autoutilitară încărcată cu aproximativ 3 metri cubi de lemn, din specia nuc.
În urma verificării documentelor s-a constatat că şoferul – un râmnicean de 33 de ani, nu avea aviz de însoţire sau alte documente de provenienţă pentru încărcătură, ocazie cu care a fost sancţionat, iar materialul lemnos a fost confiscat şi predat reprezentanţilor Ocolului Silvic Rm. Sărat.
Recent, în urma activităţilor desfăşurate în fondul forestier din extravilanul comunei Lopătari, poliţişti din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice au dispus măsura confiscării a peste 135 mc de material lemnos pentru care nu au fost respectate condiţiile legale de transport şi depozitare. Materialul lemnos în valoare de peste 25.000 de lei a fost ridicat şi predat reprezentanţilor ocolului silvic, iar activităţile poliţiştilor vor continua, pentru prevenirea şi combaterea oricăror fapte ilicite.

