
Reprezentanții ITM Buzău au depistat 24 agenţi economici care foloseau muncă nedeclarată. Aceștia s-au ales cu amenzi în cuantum de 260.000 lei. La acești angajatori, inspectorii de muncă au depistat un număr de 40 persoane fără contracte individuale de muncă sau cu contracte individuale de muncă netransmise în termen la ITM Buzău în registrul general de evidenţa salariaţilor (REVISAL) sau au fost depistați în timp ce contractul individual de muncă era suspendat. Pentru nerespectarea timpului de muncă și de odihnă, netransmiterea modificărilor intervenite în executarea contractelor individuale de muncă în registrul general de evidență a salariaților în termenul stabilit de lege, neîndeplinirea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă la controalele anterioare au fost aplicate sancțiuni contravenționale în cuantum de 11.500 lei.


