PESTE 23.000 DE DOZE DE VACCIN GRIPAL AU AJUNS LUNI LA BUZĂU

de Stiri Buzau Media

Luni, medicii de familie din județul Buzău au început, deja, să-și ridice cota de vaccin de la Direcția de Sănătate Publică. Potrivit Ministerului Sănătății, la nivelul județului nostru au fost livrate 23.487 doze. Pentru acest sezon, Direcția de Sănătate Publică Buzău a solicitat Ministerului cel puțin 40.000 de doze, iar cele primite luni se adaugă celor 350 de doze primite în luna octombrie. În zilele următoare, medicii de familie buzoieni vor începe imunizarea persoanelor aflate în grupele de risc.

Pentru a evita în viitor situațiile de întârziere în aprovizionarea cu vaccin antigripal, Ministerul Sănătății a  încheiat, pentru prima oară, un acord –cadru pentru achiziția vaccinului antigripal pentru o perioadă de doi ani. De altfel, Ministerul Sănătății încheie acorduri- cadru  pentru toate tipurile de  vaccin. Conform ultimelor date furnizate de către Institutul de Sănătate Publică, pe teritoriul României nu s-au înregistrat cazuri confirmate de gripă, morbiditatea prin infecții respiratorii acute încadrându-se în intervalul așteptat pentru această perioadă.

Știri despre: