La sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău s-a desfăşurat astăzi, Şedinţa omagială prilejuită de aniversarea a 169 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, activitate la care au participat, alături de colectivul unităţii, reprezentanţii principalelor instituţii judeţene cu care inspectoratul cooperează şi colaborează, precum şi veteranii unităţii. La eveniment au fost prezenți, dintre invitați, prefectul județului Buzău, Carmen Ichim, subprefectul Lucian Foca, președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, general-maior Gheorghiţă Vlad, șeful IPJ Buzău, comisar șef de poliție Laurențiu Pantazi. În cadrul evenimentului au fost prezentate mesajele ministrului Afacerilor Interne şi al inspectorului general al Jandarmeriei Române,un scurt istoric al Jandarmeriei buzoiene, alocuţiuni ale oficialităţilor prezente, au fost acordate noile grade pentru un număr de 3 jandarmi avansaţi în gradul următor înaintea expirării stagiului minim în grad, a fost conferită o distincţie de serviciu pentru obţinerea de rezultate foarte bune în procesul de formare profesională, activităţi culturale, ştiinţifice şi sportive, precum şi 4 plachete de onoare ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău.
În același cadru festiv, în premieră pentru public, au fost prezentate documente istorice ce fac parte din fondul arhivistic al judeţului Buzău, printre care „ Registrul istoric al Legiunii de Jandarmi Buzău” din perioada 1895- 1948, unde sunt constatate cele mai importante fapte de eroism ale jandarmilor buzoieni, printre care jertfa a 154 de jandarmi în luptele de la Cotul Donului, precum şi preţul vieţii plătit de jandarmii rurali în acţiunile de combatere a infracţionalităţii.
În finalul festivităţii a fost conferită distincţia „Jandarm de onoare al unităţii” plutonierului adjutant şef Victor Draghia pentru întreaga carieră. Plt. adj. şef Draghia este unul dintre supravieţuitorii „ masacrului de la Otopeni” din decembrie 1989, când au căzut seceraţi 49 de militari ai Ministerului de Interne.