Zi nefastă pentru un cetățean polonez de 41 de ani, care a fost prins de către polițiștii buzoieni circulând în localitatea Limpeziş, cu 146 km/h. Șoferul polonez s-a ales atât cu amendă, cât și cu permisul suspendat pentru 90 de zile. Sancțiuni similare au mai primit și alți șoferi ale căror autoturisme au fost înregistrate rulând cu peste 100 km/h, în localităţi tranzitate de DN2 E85 şi DN1B E577. Poliţiştii au mai efectuat, în cadrul unei acțiuni desfășurate recent pe raza judeţului Buzău, peste 120 de testări cu aparatele etilotest şi au scos din trafic un şofer care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Per total, în decursul unei zile au fost sancționate 185 de abateri, iar valoarea totală a amenzilor s-a ridicat la 38.730 de lei. Pe de altă parte, în cursul zilei de miercuri, în intervalul orar 14.00-18.00, s-a desfășurat și o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii evenimentelor rutiere în care ar putea fi implicaţi pietonii, poliţiştii urmărind şi sancţionarea celor care s-au deplasat neregulamentar pe drumurile publice. Astfel, 35 de persoane au fost sancționate pentru că au treversat prin locuri nepermise.