Populația județului Buzău va scădea cu 30%, în următoarele trei decenii

de Stiri Buzau Media

 

Suntem tot mai puțini, de la an la an, iar în următoarele trei decenii, populația Buzăului se va reduce semnificativ. Cel puțin asta arată cele mai recente prognoze privind evoluția demografică a județului în următorii 30 de ani.

Potrivit statisticilor Eurostat, Buzăul se va confrunta cu o pierdere semnificativă a populației, fiind printre cele mai afectate județe din România. Mai exact, cu o rată a populației în scădere cu peste 30 la sută, județul va pierde mai bine de un sfert din populație, fiind pe locul 9 pe țară din acest punct de vedere.

Potrivit datelor Direcției de Statistică Buzău, în anul 2020, județul număra 458.854 de locuitori, cu aproape 72.600 de locuitori mai puțin față de anul 1992, când avea 531.449 de locuitori.

În anul 2020, Buzăul a pierdut foarte mulți locuitori pentru că aceştia au plecat în străinătate, dar şi pentru că județul se confruntă cu o migrație internă, buzoienii alegând alte oraşe mai dezvoltate şi unde salariile sunt mai mari.