Peste o sută de lideri ai instituțiilor de învățământ românești – reprezentați ai Ministerului Educației, ai inspectoratelor școlare județene, directori de instituții din învățământul preuniversitar, reprezentați ai universităților, ai asociațiilor profesionale din domeniu și reprezentanți ai companiilor private – au participat la București, săptămâna trecută, mai exact pe 21 noiembrie, la o nouă ediție a Galei Edumanager.
În urma analizei efectuate de un juriu alcătuit din specialiști, alături de editorii portalului Edumanager.ro, au fost premiate în cadrul Galei EduManager 2018, cele mai valoroase proiecte înscrise la fiecare categorie. Pentru a participa la Gala Edumanager.ro, toate instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar, precum şi organizaţiile profesionale din domeniul educaţiei au fost invitate să înscrie proiectele realizate în acest an.
Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” din Buzău a primit, în cadrul Galei Edu manager 2018, premiu de excelență la categoria “Derularea de proiecte finanțate prin fonduri europene”, pentru realizarea proiectului european ”Școli Ambasador ale Parlamentului European”. Din partea Asociației Eminescu Buzău și a C.N. ,,Mihai Eminescu” din Buzău au participat directorul adjunct al Colegiului Daniela Albu și profesorul Palela Rădița.
Proiectele transmise vor fi publicate pe portalul și în newsletter-ul comunității profesionale EduManager. Această comunitate este dezvoltată de catre Oameni și Companii din anul 2007 și a devenit o platformă de comunicare profesională, de marketing și de PR apreciată atât de specialiștii din educație, cât și de companii, după cum anunță editorii portalului Edumanager.ro.