Primăria organizează primul forum de consultare publică al Consiliului de Dezvoltare al Municipiului Buzău pe probleme de tineret

de Stiri Buzau Media

Edilul șef, Constantin Toma a lansat pe pagina sa de Facebook o invitație tinerilor să participe joi, 15 martie, la ora 16.00 la primul forum de consultare publică al Consiliului de Dezvoltare al Municipiului Buzău pe probleme de tineret, care va avea loc la sala Nicu Constantinescu din Primăria Buzău.  ,,Această primă întâlnire cu tinerii se organizează în cadrul proiectului de dezvoltare al municipiului Buzău pe perioada 2018-2030 pentru inițierea de propuneri și soluţii în vederea dezvoltării municipiului nostru în plan economic, educaţional, social şi cultural. Aștept participarea tinerilor care doresc să se implice în acest proiect. Mai multe informaţii veţi găsi pe site-ul oficial al Consiliului de Dezvoltare al Municipiului Buzău www.cdmb.ro” a mai menționat primarul Constantin Toma.

Știri despre: , , ,