Obligativitatea acesteia a fost introdusă prin lege încă din 2018, dar a fost modificată de mai multe ori, iar implementarea măsurii nu a fost finalizată nici până acum. Senatul va dezbate un proiect de lege care prevede deducerea cheltuielilor tuturor operatorilor economici care sunt obligați, conform legii, să înlocuiască aparatele de marcat fiscale cu cele cu jurnal electronic. Conform datelor de la ministerul de Finanțe, citate de inițiatorii proiectului în expunerea de motive, scrie legestart, 594.480 de case de marcat cu jurnal electronic sunt înregistrate, în luna august 2019, în sistemul informatic al ANAF, 488.463 de aparate au identificator fiscal atribuit și 431.347 sunt în funcțiune la contribuabil.
Proiectul propune permiterea operatorilor economici, plătitori de impozit pe profit sau de impozit pe veniturile micro-întreprinderilor să deducă valoarea caselor de marcat achiziționate şi puse în funcțiune, din impozitul datorat. De asemenea, persoanelor fizice operatori economici li se va permite deducerea contravalorii caselor de marcat achiziționate și puse în funcțiune din impozitul pe venitul datorat. Inițiatorii susțin că necesarul total estimat de case de marcat electronice ar fi de 800.000 de aparate, iar prețul acestora ar fi cuprins între 700 și 1.000 de lei.