Închiderea gropii de gunoi a orașului Nehoiu va fi finalizată în decembrie 2017. Atât firma executantă, cât și contractantul lucrărilor Primăria Nehoiu, au dat asigurări că acestea se vor încheia în luna decembrie a acestui an. Prefectul Județului Buzău, Carmen Ichim, a inspectat marți, perimetrul fostului depozit de deșeuri nepericuloase din Nehoiu, situat în localitatea Chirlești, pentru a verifica stadiul lucrărilor prevăzute în proiectul ,,Închiderea depozitului neconform de deșeuri din orașul Nehoiu”.
În prima săptămână de la demararea proiectului, firma care se ocupă de execuția acestor lucrări a realizat acoperirea fostei gropi de gunoi cu material de umplutură (pietriș) și tasarea acestuia, următorii pași fiind aplicarea unei membrane geotextile care să împiedice infiltrarea apei, acoperirea întregii suprafețe cu un strat fertil și amenajarea de șanțuri pentru drenarea apei pluviale.
Depozitul de deșeuri din Nehoiu, a cărui activitate a fost sistată în anul 2009, și alte două depozite din Județul Buzău – cele ale societăților râmnicene Fermit și Venus Oil Reg – se numără printre cele 68 de depozite neconforme de pe teritoriul României pentru care Comisia Europeană a declanșat procedura de infringement împotriva țării noastre.