Propunere legislativă: Măsuri mult mai aspre pentru cei care conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis și provoacă accidente mortale

de Stiri Buzau Media

Senatorii vor dezbate în perioada următoare o propunere legislativă ce vizează modificarea Codului penal. Mai exact, se dorește interzicerea și suspendarea pedepsei pentru ucidere din culpă în cazul conducătorilor auto beți, drodați sau fără permis. Proiectul legislativ a fost înregistrat pe 26 septembrie, de Ziua europeană fără decedați în accidente rutiere. În prezent, Codul penal reglementează că persoanele vinovate pentru ucidere din culpă, conducere a unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise, chiar și concursul acestor infracțiuni împreună sau câte două, pot beneficia de renunțarea la aplicarea pedepsei; amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, scrie legestart. ,,Măsurile mai drastice privind aceste infracțiuni, în cazurile în care sunt comise în același timp, se impun cu necesitate”, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ.