Liderii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ au anunțat că după pichetul de miercuri, au avut o întâlnire cu ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, iar în cadrul discuțiilor, ei au primit promisiuni pentru rezolvarea a trei dintre problemele prezentate, dar nu şi în cazul grilei de salarizare, cea de-a patra solicitare a Federaţiei. Aceștia au declarat la finalul întrevederii că, în cazul reîncadrării personalului didactic ministrul Muncii s-a angajat că va lua legătura cu Ministerul Educaţiei şi cu Ministerul Finanţelor pentru a se găsi o soluţie pentru a regla toate salariile care sunt diferite.
Liderii FSLI au mai declarat că Lia Olguţa Vasilescu s-a angajat că va încerca să găsească o soluţie pentru regulamentul privind sporurile, în sensul că atunci când se va discuta de Legea pensiilor o să se găsească o formulă astfel încât să apară un factor de corecţie cât mai mic, astfel încât profesorii cu probleme de sănătate care vor să se pensioneze înainte de împlinirea vârstei standard să nu fie penalizaţi aşa cum se întâmplă în prezent. Printr-un comunicat de presă emis luni, 19 februarie, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ solicită Guvernului modificarea OUG 3/2018, privind unele măsuri fiscal – bugetare, prin care mii de angajaţi din învăţământ aflaţi în concediu medical pierd sume importante din venit.
Totodată ei cer renegocierea Legii cadru nr. 153/2017, prin care a fost stabilit raportul de 1 la 12 între cel mai mic şi cel mai mare salariu de la stat, personalul didactic de predare fiind poziţionat între 1,64 şi 2,76, în treimea inferioară a grilei de salarizare, precum şi a Legii cadru nr. 153/2017 referitoare la salarizarea bugetarilor.