Ministerul Educației Naționale și Inspectoratul Școlar Județean Buzău au organizat, la Liceul Pedagogic Spiru Haret Buzău, Olimpiada Naționala de Limbi romanice – Limba Franceză, în perioada 2-6 aprilie 2018, la care au participat 291 de elevi calificați din toate județele, 43 de profesori însoțitori și 46 de membri ai Comisiei Centrale. Ecourile acestei ediții a olimpiadei de limba franceză, organizate la Buzău, demonstrează că a fost un regal al limbii franceze, datorită organizării impecabile, a programului divers, a participării internaționale, cât și a rezultatelor excelente obținute de elevi. Toate aceste aspecte au fost subliniate în mesajele de mulțumire și de felicitare, prezentate în cadrul festivității de premiere, dar și prin mesajele primite de la profesori, inspectori, elevi și părinți din toată țara.
În primul rând, a fost un regal pentru acești elevi pasionați de limba franceză care au obținut un număr record de premii și mențiuni: 39 de premii și 40 de mențiuni din partea Ministerului Educației Naționale, 196 de mențiuni speciale, din partea Inspectoratului Școlar Județean Buzău, acordate tuturor olimpicilor care au obținut peste 80 de puncte. De asemenea, au fost decernate 12 premii speciale elevilor care s-au remarcat la proba B, orală, și la producerea mesajului scris, din cadrul probei A. În premieră, trei elevi au împărțit Marele Premiu acordat de InnoHub Academy care le-a oferit și posibilitatea de a participa la un stagiu gratuit de formare în domeniul blockain, în colaborare cu IBM România.
O surpriză plăcută a acestei ediții a fost și participarea unui număr de 46 de băieți, mulți dintre ei regăsindu-se pe podium sau pe lista premiile acordate de IȘJ Buzău: 5 premii și 8 mențiuni din partea MEN și 28 de mențiuni speciale din partea ISJ Buzău. Elevii premianți s-au bucurat și de premiile constând în tablete, ceasuri, cărți și dicționare recent editate, prin implicarea, în premieră, a unor instituții internaționale, precum Institutul Francez din România, Organizația Internațională a Francofoniei, de Delegația Wallonia –Bruxelles din România, de Ambasada Elveției în România, dar și a altor parteneri naționali: Societe Generale EBS, Romfilatelia, Generali, Autonom etc.
Un alt aspect care a fost evidențiat de participanții direcți, cât și de părinții acestora, s-a referit la condițiile excelente de cazare și de masă. Olimpiada națională de limba franceză de la Buzău a fost printre puținele concursuri de acest gen care le-a oferit participanților posibilitatea cazării la hotel, datorită finanțării din partea Consiliului Județean Buzău și a sponsorului principal, Société Generale EBS, în urma campaniei Excelență pentru excelență, promovate de Centrul Cultural Francofon Buzău.
Din partea echipei de la Călărași, inspectorul școlar Corina Diaconu le-a mulțumit organizatorilor pentru primirea minunată, găzduirea de excepție și programul încântător pe care le-au oferit elevilor noștri și profesorilor care i-au însoțit pe durata olimpiadei de limba franceză. Din județul Alba, Florin Oltean, profesor însoțitor, ne-a transmis pe adresa de e-mail a olimpiadei, următorul mesaj de mulțumire: ”Îmi permit ca, în numele ISJ Alba, al elevilor din judeţul nostru, participanţi la acest concurs şi, în numele meu, personal, să vă mulţumesc pentru ospitalitatea şi generozitatea dumneavoastră şi pentru excelenta organizare a Olimpiadei Naţionale de Limba franceză.
Precizia şi punctualitatea în derularea probelor de concurs, diversitatea şi atractivitatea activităţilor propuse în afara examenelor oficiale, disponibilitatea de care aţi dat dovadă, condiţiile de cazare şi de masă, amabilitatea profesoarei corespondente pentru judeţul Alba, d-na Bălăceanu Georgeta, frumuseţea oamenilor şi a peisajelor buzoiene ne lasă, cu siguranţă, amintiri de neuitat. Cred, totodată, că sunt în asentimentul elevilor noştri și al profesorilor coordonatori când afirm că Buzăul este deja un „incontournable” pe harta priorităţilor turistice ale ţării noastre”.
Din partea părinților, Gabriela David a mulțumit organizatorilor de la Buzău pentru căldura și profesionalismul demonstrat în cele 5 zile de olimpiada. Participantă la ultimele 3 ediții, fiica doamnei s-a întors de la Buzău ”extrem de fericită și încântată de condițiile de cazare, de ospitalitate gazdelor și de organizarea impecabilă”. De-abia ajuns acasă, la Dorohoi, elevul Octavian Eusebiu Halici și-a manifestat dorința de a reveni la Buzău, unde a avut parte de o organizare ireproșabilă.
Membrii Comisiei Centrale, coordonați în mod exemplar, de către Manuela-Delia ANGHEL, inspector general în MEN și de către Sonia BERBINSKI, conf.univ. dr. la Universitatea București, au demonstrat că sunt o echipă profesionistă, responsabilă, creativă și eficientă. Ei au considerat, de asemenea, că această ediție a fost un mare succes, prin profesionalismul și dăruirea echipei de organizare din partea IȘJ Buzău. În cartea de onoare a olimpiadei, unii au menționat chiar faptul că această ediție a făcut istorie, datorită colaborării, în numele limbii franceze, a instituțiilor la nivel internațional, național și local.
În calitate de organizatori, am dori să mulțumim tuturor celor care au contribuit la acest regal al limbii franceze prin care Buzăul a demonstrat, încă o dată, că știe să construiască viitorul prin susținerea performanței tinerilor în domeniul educației, în general, și al limbii franceze, în mod special.