Programele care permit obținerea de fonduri pentru cumpărarea de mașini și electrocasnice noi sau pentru modernizarea caselor se vor desfășura și în acest an. Astfel, conform bugetului programelor de mediu, ce a fost adoptat recent de Guvern și în 2019 sunt alocate fonduri pentru Casa Verde, Rabla Clasic şi Rabla Plus și Rabla pentru electrocasnice.

Dintre programele incluse pe lista celor care urmează să primească finanțare în acest an, de interes pentru cetățenii din țara noastră sunt patru programe, mai exact, este vorba despre Casa Verde, Rabla Clasic și Rabla Plus și Rabla pentru electrocasnice. Astfel, prin programul Casa Verde, românii care vor să instaleze, să modifice sau să înlocuiască integral sistemul de încălzire al locuinței, astfel încât să utilizeze energie regenerabilă, vor putea solicita de la stat sume importante de bani. De exemplu, în 2018, cei ce s-au înscris în acest program au putut cere sume cuprinse între 3.000 și 8.000 de lei.
Apoi, prin intermediul programelor Rabla Clasic și Rabla Plus, persoanele fizice vor putea cere bani pentru a-și înlocui mașina veche cu una nouă. Mai exact, participând la programul Rabla, cetățenii României vor putea cere de la stat peste 9.000 de lei pentru a-și schimba mașina cu una nouă și mai puțin poluantă. Prin intermediul programului Rabla Plus, românii vor putea să solicite bani de la stat pentru achiziția de mașini electrice. Sumele pe care le vor putea obține cei ce doresc să-și cumpere o mașină electrică nouă sunt de până la 45.000 de lei. Programul Rabla pentru electrocasnice va permite românilor să-și înlocuiască, și în 2019, electrocasnicele vechi cu unele noi, la fel cum s-a întâmplat în anul 2018.
Atenție! Această propunere legislativă NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, aceasta trebuie publicată în Monitorul Oficial.


