O acțiune a polițiștilor locali buzoieni desfășurată recent alături de reprezentanții RER Ecologic a dus la sancționarea a 7 persoane care aveau cărucioare pline de peturi sustrase de la platformele de colectare a gunoiului menajer. A fost dispusă confiscarea bunurilor reciclabile și a cărucioarelor. Valoarea amenzilor s-a ridicat la 2800 lei. Sancțiunile au fost acordate în baza Hotărârii Consiliului Local 279/2017, privind accesul și deplasarea vehiculelor cu tracțiune animală, cât și a celor trase sau împinse cu mâna, pentru transportul deșeurilor, precum și colectarea/ridicarea de către persoane neautorizate a deșeurilor de orice natură depozitate la platformele de colectare a deșeurilor menajere.