S-a declanșat sistemul RO-Alert, la nivelul municipiului Buzău

de Stiri Buzau Media

Buzoienii au fost informați prin telefon prin sistemul RO-Alert să stea departe de zona unde a izbucnit în această după-amiază amplul incendiu, de pe strada Transilvaniei. Potrivit anunțului, buzoienii sunt anunțați că în zona de nord a orașului a izbucnit un incendiu la un depozit cu deșeuri materiale combustibile, cu degajări mari de fum. Cetățenii sunt sfătuiți să evite sau să ocolească zonele expuse, să închidă geamurile locuințelor și să acceseze canalele media și ale DSU și IGSU pentru mai multe informații și actualizări despre situația produsă. Autoritățile au blocat accesul în zonă din cauza fumului înecăcios care riscă să se întindă în tot orașul. În zona incendiului s-au produs explozii, iar tot personalul ISU Buzău a fost solicitat să intervină pentru stingerea acestuia. Inițial au fost solicitate 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă.