Veste bună pentru fermieri. A început programul prin care aceștia primesc gratis porci din rasa Mangalița și Bazna. Pentru a intra în program, fermierii trebuie să fie de acord să livreze abatoarelor jumătate din producție. Pentru a beneficia de acest program, crescătorii de porci trebuie să îndeplinească mai multe condiţii de eligibilitate, printre care: să deţină exploataţii înregistrate sau autorizate sanitar veterinar, să încheie un contract cu un procesator sau cu altă persoană juridică, să primească cu titlu gratuit un număr par de purcei, minim 2 şi maxim 10, de la un procesator sau de la o altă persoană juridică, cu care are încheiat contract.
Purceii pentru creştere şi îngrăşare sunt preluaţi de procesatori de la furnizorii de purcei din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa si sunt transportați la crescătorii de porci grași, ocazie cu care se încheie contractul de livrare între procesator și crescătorul de porci. Ajutorul de minimis ce reprezintă 250 lei/cap este acordat furnizorului de purcei livrați la greutatea minimă de 10 kg fiecare. Transferul de purcei va continua și în alte județe, ținându-se cont de înscrierile în registru și de existența purceilor înțărcați, ajunși la greutatea de livrare.
Guvernul a aprobat în 10 ianuarie o schemă de sprijin financiar pentru crescătorii de porci din rasele Bazna şi Mangaliţa de care vor beneficia în perioada 2018 – 2020, fondurile totale alocate depăşind 4 milioane de euro.