S-a decis: Cei care obțin venituri din chirii nu vor mai trebui să înregistreze la Fisc contractele

de Stiri Buzau Media

În contextul în care veniturile din chirii se pot declara, mai nou, printr-un nou mecanism fiscal și folosind o nouă declarație, normele Codului fiscal se vor modifica curând, potrivit unui document ce a trecut recent de Executiv, astfel încât să dispară cerința înregistrării la Fisc a contractelor de închiriere din care rezultă veniturile impozabile.

Necesitatea de a duce contractele la organul fiscal va dispărea din normele de aplicare a Codului fiscal, odată ce va fi publicat în Monitorul Oficial proiectul de hotărâre de Guvern privind modificarea normelor Codului fiscal, adoptat miercuri de Executiv în ședința săptămânală. În proiectul de norme nu se mai regăsește obligația de a duce contractul la Fisc în 30 de zile de la încheiere, iar acest aspect e subliniat și de inițiatorii proiectului, în normele fundamentale. „Contribuabilii care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal au obligaţia depunerii la organul fiscal competent a declaraţiei pe fiecare sursă de realizare a venitului, în termen de 30 de zile de la încheierea contractului”, se prevede în proiect.

Prin urmare, obligația de a depune declarația fiscală unică va trebui îndeplinită în termenul de 30 de zile de la încheierea contractului. Cei care și-au mai declarat până acum veniturile din chirii la Fisc știu că se foloseau de D220 (declarația privind venitul estimat/norma de venit), doar că aceasta nu mai e folosită în prezent, de când a intrat în vigoare obligația de a depune declarația fiscală unică. Modificarea normelor Codului fiscal era absolut necesară, având în vedere toate schimbările care s-au făcut la Codul fiscal în aceste ultime luni –  normele Codului nu se mai corelează cu noile prevederi, la acest moment.

Acum, de pildă, normele Codului fiscal (HG nr. 1/2016) prevăd următoarea chestiune cu privire la veniturile din chirii (cedarea folosinței bunurilor): „Contribuabilii care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal au obligația depunerii la organul fiscal competent a declarației privind venitul estimat/norma de venit pe fiecare sursă de realizare a venitului, odată cu înregistrarea contractului de cedare a folosinței bunurilor, în termen de 30 de zile de la încheierea acestuia”.

Atenție! Proiectul de HG cu modificările la normele Codului fiscal nu se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie publicat în Monitorul Oficial.

 

Știri despre: , , ,