
Această problemă trebuia rezolvată având în cvedere că au existat instanțe care au desființat procesele-verbale de contravenție făcute de polițiștii locali, în timp ce altele au considerat că acestea sunt perfect legale. Cel puțin așa a arătat Avocatul Poporului în actul pentru sesizarea ICCJ. Avocat net mai menționează că ,,dezlegarea dată problemelor de drept de către ICCJ este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial. Singurii care au competență pe Codul rutier în privința faptelor din trafic sunt polițiștii rutieri, referirile făcându-se doar la aceștia. Acest lucru ar putea să se schimbe însă, în viitor, deoarece la Parlament se află în dezbatere un proiect de lege care vizează tocmai acest lucru: acordarea de competențe în zona faptelor contravenționale comise de șoferi și celor de la poliția locală.
La ora actuală, în baza Legii poliției locale nr. 155/2010, cei de la locală ar avea competențe în acest domeniu, dar ele nu se regăsesc și în Codul rutier. Dacă proiectul va intra în vigoare, șoferii vor fi obligați să respecte indicațiile polițistului local, la fel ca pe cele ale polițistului rutier, vor putea fi opriți de către cel dintâi, vor fi obligați să-i înmâneze documentele cerute și vor putea fi amendați de către acesta (mai multe detalii, aici). Totuși, poliția locală poate da amenzi pentru parcatul neregulamentar și poate să dispună în legătură cu ridicarea mașinilor”.

