
Astfel au fost verificate cincisprezece societăţi comerciale şi au fost efectuate controale în rândul participanţilor la trafic, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale. Dintre sancţiunile aplicate de poliţişti 5 au vizat abateri în trafic, 11 au vizat nerespectarea prevederilor legii privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, iar cinci au vizat încălcarea prevederilor altor acte normative. Valoarea totală a sancţiunilor a fost de 18.240 de lei şi totodată au fost confiscate bunuri în valoare de 3.200 de lei.

