
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: diplomă de absolvire a școlii postliceale sanitare sau diplomă de studii postliceale sanitare prin echivalare conform H.G. nr. 797/1997 și vechime în specialitate de minimum 6 luni. Termenul limită de depunere a dosarelor este 06 septembrie 2019, ora 14.00. Prima probă, cea scrisă ce constă într-un test grilă, va avea loc pe 12 septembrie 2019, la ora 10.00, urmând ca cei care trec de această etapă să susțină pe 17 septembrie 2019, la ora 10.00, proba interviu. Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:
- cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
- copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
- copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
- carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
- cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
- adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
- curriculum vitae.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății. În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului. Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea. Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Buzău din municipiu.

