Tinerii care doresc să urmeze o carieră militară pot deveni viitorii pompieri salvatori, prin admiterea la unitatea de învățământ aflată în subordinea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. După ce anul acesta Ministerul Afacerilor Interne a organizat în premieră, la școlile de agenți și subofițeri, o sesiune de admitere în ianuarie, în prima lună a anului 2019 va avea loc o nouă sesiune de admitere.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Neron Lupașcu” al județului Buzău recruteză candidaţi pentru participarea la concursul de admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă ”Pavel Zăgănescu” Boldești, sesiunea de admitere ianuarie 2019. La concursul de admitere sunt disponibile 300 de locuri, cu durata studiilor de un an, cererile de înscriere putând fi depuse până la data de 23 noiembrie 2018.
Recrutarea candidaților de pe raza județului Buzău se va realiza, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Neron Lupaşcu” al judeţului Buzău din municipiul Buzău, str. Bistriţei nr. 51, în fiecare zi de luni – vineri între orele 09:00-15:00, prin intermediul structurii de resurse umane, unde vor fi depuse documentele necesare pentru constituirea dosarelor de recrutare.
Detalii privind graficul admiterii, datele de prezentare, valoarea taxei de înscriere, etapele şi probele de răspuns, tematica şi bibliografie, etc. vor putea fi accesate la adresele web: www.igsu.ro, www.scoaladepompieri.ro, www.isubuzau.ro etc., precum şi la sediul inspectoratului la Serviciul Resurse Umane sau la telefoanele 0238.721 301, 0238.724 089 şi 0238.724 059 interior 27.112 / 27.114.