Sistemul Kaizen va fi implementat în toate societățile din subordinea Primăriei Buzău

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: antevenio.com
Sursa foto: antevenio.com

Nu o spunem noi, ci primarul municipiului Buzău, Constantin Toma. El a anunțat spre finalul anului că s-a decis implementarea sistemului japonez Kaizen și la alte societățile aflate în subordinea administrației locale, printre acestea amintind de Urbis, Transbus și Compania de Apă. Prima instituție în care s-a implementat managementul japonez a fost Primăria Buzău, care potrivit edilului șef, a avut și rezultate. Nouă metodă după care funcționează în Primăria Buzău, încă din toamna anului 2017, a însemnat o reorganizare totală a activității.Vorbim printre altele despre arhivarea documentelor, dar cel mai important despre reducerea timpilor lungi de așteptare pentru buzoieni. Mai exact, după mai bine de un an de la implementarea acestuia, economia în timp făcută a fost de 154 de ani.

,,Anul viitor vom introduce în trei companii acest sistem. Vom începe să implementăm sistemul Kaizen pentru că mișcându-se lucrurile aici mai bine, nu avem trasabilitate dincolo și îngropăm și Urbis-ul, de exemplu, în comerț și ei nu sunt în stare să le proceseze la timp. Că este un crater în asfalt, că este îngrijirea unui spațiu verde… Deci avem deja un anume blocaj pe treaba asta„, a menționat Constantin Toma.  Deja în una dintre societățile din subordinea Primăriei Buzău s-a început aplicarea sistemului Kaizen. Vorbim despre Compania de Apă, scopul fiind acela de a îmbunatăți productivitatea, de a reduce costurile, defectele de calitate și mai ales de a reduce timpul în prestarea serviciilor către buzoieni.