La sediul instituției buzoiene, la invitația prefectului Carmen Ichim s-a desfășurat marți, o nouă ședință de lucru având ca tema situația viaductului Giurca (de pe DN 10, zona Siriu). La întâlnire au participat președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, directorul de mentenanță al Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Florea Dascălu, precum și reprezentanții Secției Drumuri Naționale Buzău, IPJ Buzău și ai firmei care va executa lucrările de reparații ale acestui obiectiv. La data de 2 septembrie 2019, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat contractul pentru lucrările de proiectare/execuție cu Asocierea Conferic SRL – TKT Tehnologii și Tensionări în Construcții SRL – TPF Inginerie SRL. Conform contractului în valoare de 6,27 milioane de lei, Asocierea are la dispoziție 75 de zile pentru elaborarea proiectului, obținerea avizelor necesare și a autorizației de construcție, iar lucrările ar urma să dureze 12 luni, constructorul asigurând o perioadă de garanție de 5 ani după încheierea acestora. Prefectul Carmen Ichim a solicitat CNAIR să analizeze în cel mai scurt timp dacă expertiza tehnică efectuată la viaductul Giurca permite ridicarea restricțiilor de circulație pentru toate microbuzele de călători de peste 3,5 tone, urmând ca săptămâna viitoare să convoace o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Buzău pentru adoptarea unei hotărâri în acest sens.