Șofer beat criță, depistat de polițiștii buzoieni în trafic, după ce acesta a fost implicat într-un accident rutier

de Stiri Buzau Media

Un echipaj din cadrul Serviciului Rutier care acţiona pe DJ 220K, pe raza localităţii Poşta Câlnău a depistat joi, un bărbat de 40 de ani, din localitate, aflat la volanul unui autoturism ce fusese implicat într-un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale. Șoferul duhnea a băutură, iar în urma testării efectuată cu aparatul etilotest, poliţiştii rutieri au constatat că bărbatul avea 1,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei şi totodată a fost întocmit dosar penal.

De asemenea, în cadrul activităţilor desfăşurate în ultimele 24 de ore pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră în rândul participanţilor la trafic, poliţiştii rutieri au aplicat 144 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 4 permise de copnducere. Astfel, echipajele care au acţionat cu aparatele radar au înregistrat 20 de autovehicule ce rulau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise.

Pe lângă punctele amendă ce le-au fost aplicate, împotriva a patru şoferi a fost luată şi măsura reţinerii permisului în vederea suspendării, pentru o perioadă de 90 de zile, pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise.

Cea mai mare viteză în localitate – 135 km/h – a fost înregistrată pe DN2 E85, în localitatea Limpeziş, la volanul autoturismului fiind identificat un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Republica Moldova. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de peste 32.000 de lei.

Știri despre: , ,