În această minivacanţă, polițiștii buzoieni au intervenit la peste 140 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. În urma acțiunilor și intervențiilor au fost constatate peste 60 de infracțiuni și s-au aplicat aproape 500 de sancţiuni contravenţionale.

De asemenea, au fost constatate 3 infracţiuni şi 4 sancţiuni contravenţionale prevăzute şi pedepsite de Legea nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive, respectiv o sancţiune contravenţională conform Legii nr.295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor. Au fost indisponibilizate aproximativ 2700 articole pirotehnice, în valoare totală de peste 2300 lei. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 488 sancţiuni contravenţionale în valoare de 159.675 de lei.
Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, au fost efectuate 622 testări alcoolscopice cu aparatele DRAGER, fiind constatate 10 infracțiuni la regimul rutier. Au fost reținute 47 de permise de conducere, din care 17 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice și au fost retrase două certificate de înmatriculare. Activităţile au fost desfăşurate împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

