Aproape zilnic polițiștii buzoieni depistează în trafic, în urma unor activități pe care le desfășoară, șoferi care conduc mașinile deși se află sub influența băuturilor alcoolice. Așa se face că în primele 6 luni ale acestui an, poliţiştii rutieri au semnalat 126 de infracţiuni flagrante. Mai exact, șoferii erau prinși băuți la volan, unii dintre ei având o concentrație peste limita legală. Un record în acest sens l-a înregistrat un bărbat de 55 de ani din Bacău. Acesta a fost depistat în trafic pe DN 2 E85, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 1.69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. Grav este că în ciuda acțiunilor de conștientizare efectuate de polițiștii rutieri, numărul de infracțiuni de acest gen este mai mare în acest an, față de perioada similară din 2017, când s-au înregistrat 119 cazuri.