O delegație a Consiliului Județean Buzău, formată din aleși județeni și președintele instituției, Petre Emanoil Neagu, a efectuat la finele săptămânii trecute o vizită în Raionul Dubăsari, din Republica Moldova. Cu această ocazie a fost organizată o ședință comună, în cadrul căreia au fost semnate două documente importante, ce au rolul de a întări relațiile de colaborare dintre Consiliul Județean Buzău și Consiliul Raional Dubăsari.
Mai exact, președinții celor două instituții au semnat un document, o inițiativă comună de asociere trilaterală cu Raionul Sobinka, Regiunea Vladimir din Federația Rusă, ce are drept scop dezvoltarea unor proiecte în domeniul educațional, social, cultural şi nu numai. Această inițiativă este prima de acest fel și s-a bucurat de sprijinul Ambasadei României în Republica Moldova, mai ales că la eveniment a fost prezent și ministrul Adrian Sîrbu. Prin semnarea celui de-al doilea document, Consiliul Județean Buzău va sprijini financiar Consiliul Raional Dubăsari în demersul de a dezvolta tabăra „Prietenia” pentru a oferi noi facilități copiilor şi tinerei generații. Mai exact, instituția buzoiană va aloca 100.000 de euro pentru finanțarea construcției unui nou bloc în cadrul Centrului de Odihnă pentru Copii și Tineret ,,Prietenia”. Prima tranșă de bani (50.000 de euro) va fi trimisă de Consiliul Județean în cursul acestui an.
,,Vizita făcută în perioada 22-24 martie, alături de consilierii județeni, a avut încă un rezultat pozitiv. Consiliul Județean Buzău va sprijini Consiliul Raional Dubăsari în demersul de a dezvolta tabăra „Prietenia” pentru a oferi noi facilități copiilor şi tinerei generații. În baza acordului de înfrățire dintre CJ Buzău şi Raionul Dubăsari, în anul 2017 au fost în această tabară 92 de copii din Județul Buzău, iar in 2018 – 88 de copii. Ne dorim ca aceste schimburi de experiență şi prietenii legate să nu se oprească aici. Mulțumesc domnului preşedinte Grigore Policinschi pentru că ne emoționează de fiecare dată, dar, mai ales, pentru că acest parteneriat se bazează pe multe proiecte frumoase, care ne unesc”, a scris pe pagina sa de Facebook, președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu. Consiliul Raional Dubăsari este o a doua autoritate din Republica Moldova care este într-o relaţie de colaborare cu autoritatea publică judeţeană buzoiană. În cursul vizitei, delegația Consiliului Județean s-a bucurat și de un program artistic, pus în scenă de un ansamblu folcloric din Raionul Dubăsari.