Potrivit datelor Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Buzău, pe parcursul anului trecut, la nivelul judeţului, s-au înregistrat 63 de accidente de muncă soldate cu 9 decese. În 2017 s-a înregistrat și un accident colectiv de muncă, ce s-a soldat cu decesul a două persoane. Totodată o altă victimă a suferit leziuni severe și a fost încadrată ulterior în grad de invaliditate. Din punct de vedere al cauzelor accidentelor de muncă, cele mai multe s-au produs din vina angajatului. Cele mai multe accidente de muncă s-au înregistrat în următoarele domenii de activitate:
- fabricarea produselor de cauciuc și mase plastice – 11;
- colectarea, tratarea și eliminarea deșeurilor – 8;
- construcții clădiri – 7;
- industria construcțiilor metalice – 6.
Accidente de muncă s-au mai produs în industria alimentară, în agricultură, în silvicultură, în învățământ și în servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială de cazare. Alte 14 persoane s-au ales cu boli profesionale din cauza condițiilor în care au lucrat. 4 dintre angajații S.A.J. Buzău s-au ales cu discopatie lombară profesională, din cauza microclimatului nefavorabil și a mișcărilor repetitive, după cum arată datele Inspectoratului Teritorial de Muncă.