UPDATE: Pentru gestionarea optimă a situațiilor din teren aproape 600 de pompieri, polițiști și jandarmi cu peste 150 de mijloace tehnice sunt pregătiți să intervină în sprijinul populației și autorităților locale din zonele vizate de producerea unor fenomene meteorologice extreme.Totodată, pentru acest interval s-au luat măsuri pentru transportarea în siuguranță a 16 gravide, 6 pacienți dependenți de oxigen și 38 pacienți ce necesită dializă la unitățile medicale. În cursul serii de duminică, pe timpul executării serviciului de patrulare a unui echipaj de jandarmi, a fost identificată o astfel de persoană, care a fost transportată ulterior la Centrul de Urgență de zi și de noapte pentru persoane adulte fără adăpost din municipiul Buzău.
ȘTIREA INIȚIALĂ : Având în vedere avertizările cod portocaliu de temperaturi scăzute, vânt puternic şi ninsori viscolite emise de Administraţia Naţională de Meteorologie şi valabile în zilele următoare pentru majoritatea judeţelor ţării, printre care şi Buzăul, autoritățile sunt pregătite să acționeze în această perioadă. Totodată, turele libere au fost prealarmate, astfel încât pompierii buzoieni sunt pregătiți să intervină în sprijinul populației și autorităților publice locale, cu toate mijloacele tehnice din dotare: autospeciala pentru transport personal și victime multiple (ATPVM) , 2 auto șenilate, una pe Râmnicu Sărat și Buzău. Pompierii buzoieni au primit în sprijin o autofreză ce a fost trimisă de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență din Neamț. Nici persoanele fără adăpost nu au fost uitate. Jandarmii, polițiștii locali precum și polițiștii de la ordine publică vor patrula în această perioadă pentru a identifica persoanele fără adăpost și a le aduce la loc sigur. Ambulanțele și echipajele SMURD, pe traseele lor de întoarcere către bază vor frecventa locurile cunoscute unde sălășluiesc astfel de persoane, iar odată ce le vor identifica le vor transporta la spital în cazul în care situația o va impune sau la un cămin
În alertă vor fi și 300 de polițiști care se vor ocupa de traficul rutier în condiții de siguranță, acolo unde se impune. Și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță printr-un comunicat de presă că toate Direcțiile Regionale ale Companiei sunt mobilizate și intervin pentru a asigura traficul rutier în condiții de siguranță, acolo unde se impune. De asemenea, regionalele unde fenomenele meteo sunt moderate vor veni în ajutorul celor care se confruntă cu fenomene extreme, deplasând utilaje acolo unde va fi nevoie. În cazul în care, din cauza viscolului puternic, vizibilitatea va scădea până la limita de siguranță, CNAIR împreună cu Poliția Rutieră vor decide închiderea traficului pe anumite sectoare de drum.
Șoferii sunt sfătuiți să plece la drum doar în caz de strictă necesitate și doar dacă au autovehiculele echipate de iarnă. Totodată, înainte de a pleca la drum să se informeze despre starea zonelor tranzitate, să adapteze viteza la condițiile din trafic și să respecte eventualele restricții de circulație impuse.