
Aceste oferte alternative trebuie însă să fie alese în mod expres de consumatori. În plus, consumatorii au dreptul să revină, în mod gratuit, la plafoanele reglementate pentru apelurile și SMS-urile catre numere din SEE în cazul în care au ales o ofertă alternativă pentru serviciile de comunicații internaționale. Tarifele plafonate se aplică pentru apelurile și SMS-urile din România către alte state membre ale Uniunii Europene, precum și către Norvegia, Islanda și Liechtenstein, de asemenea, acestea fiind valabile, inclusiv, pentru apelurile și SMS-urile din România către anumite teritorii europene „îndepartate”, respectiv către Guyana Franceză, insulele Guadelupa, Martinica, Mayotte, Réunion, Saint-Martin (numai partea insulei care aparține de Franța), Azore, Madeira și Canare, precum și către insulele Ĺland. Reglementarea europeană se aplică, deocamdată, inclusiv pentru apelurile și SMS-urile din România către Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, respectiv către Gibraltar.
Apelurile și SMS-urile internaționale în interiorul SEE sunt diferite de „Roam like at home” (RLAH). În primul caz, utilizatorul efectuează apeluri sau transmite SMS-uri, atunci când se află în statul de unde a achiziționat abonamentul/cartela preplatită, către destinații (numere) din oricare alt stat din SEE. În cazul „Roam like at home” utilizatorul beneficiază de servicii de comunicații electronice atunci când călătorește în alt stat din SEE decât cel din care a achiziționat abonamentul/cartela preplatită.

