
În expunerea de motive se menționează faptul că solicitarea de modificare a tarifelor pentru serviciul public de salubrizare survine datorită actualizării cheltuielilor cu majorarea salariului minim, a creșterii prețurilor la combustibili și a creșterii valorii taxelor și licențelor auto, precum și includerii în tarife parțiale a cheltuielilor aferente stației de sortare și a celor de amortizare a pubelelor maro.
Conform proiectului de hotărâre, modificările propuse se referă doar la activitățile de colectare a deșeurilor menajere provenite de la persoanele fizice, de colectare a deșeurilor menajere și industriale de la agenții economici, de colectare, transport și depozitare deșeuri necontrolate și stradale, de măturat mecanizat și activități manuale de salubrizare stradală. Societatea comercială ,,RER SUD” S.A. Buzău a anexat la nivelurile propuse ale tarifelor fişele de fundamentare, iar comisiile de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Buzău le-au avizat favorabil. Tarifele pentru serviciul public de salubrizare din municipiul Buzău pot fi urmărite în tabelul de mai jos:





