
,,În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de folosință terenuri cu construcții, precum și terenul înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții în suprafață de până la 400 m², inclusiv, impozitul/taxa pe teren se stabilește prin înmulțirea suprafeței terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare (…)”, dispune acum Codul fiscal la articolul 465. Din 2018 însă va dispărea sintagma ,,precum și terenul înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții în suprafață de până la 400 m², inclusive”.
Potrivit inițiatorilor noii legi, impozitarea la nivelul prevăzut pentru terenurile cu construcții a dus la dublarea sau chiar triplarea impozitelor pe care le achită contribuabilii, existând astfel inechități actualmente. Impozitele locale, fie ele pe terenuri, construcții sau mașini, se achită la departamentele de specialitate ale primăriilor în două rate egale, până la finalul lunilor martie și septembrie. De altfel, cine a achitat integral impozitele pentru 2017 până la 30 martie a putut beneficia de o reducere de până la 10%”.

