Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul ortodox, sărbătorit în fiecare an, pe 23 aprilie. În tradiția populară Sfântul Gheorghe este cunoscut sub numele de Sân-George. Este considerat a fi un zeu al vegetației, protector al naturii înverzite, al vitelor și al oilor. În dimineața zilei de Sân-George, capul familiei, întotdeauna un bărbat, așează la stâlpii porților și ai caselor, la ferestrele și ușile caselor și grajdurilor, în grădini și pe mormintele din cimitire ramuri verzi. Astfel, se credea că oamenii, vitele și semănăturile erau protejate de forțele malefice.
Ramurile verzi erau păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotriva bolilor. Ele erau puse și în hrana animalelor, în credința că acestea vor fi protejate de puterea duhurilor rele. În ajunul zilei de Sân-George, fetele de măritat credeau că își pot vedea ursitul dacă priveau, în această noapte, într-o cofă plină cu apă. Există și obiceiul ca în dimineața zilei de 23 aprilie, fetele să pună în mijlocul drumului brazde verzi, împodobite cu coronițe, pentru a observa care fecior va călca peste ele.
Dacă flăcăii ce le erau dragi nu călcau pe coronițe, fetele credeau că în acel an se vor căsători. Brazdele și coronițele erau păstrate peste an, pentru a se face cu ele farmece de dragoste sau pentru a fi folosite ca remediu în ameliorarea diferitelor boli. Tot în dimineața zilei de 23 aprilie, fetele mergeau pe furiș în pădure pentru a culege mătrăgună și năvalnic. Aceste plante erau puse în pod sau sub streașină, în credința că ele le vor aduce pețitori bogați. Flăcăii căutau în dimineața zilei de 23 aprilie, iarba fiarelor, planta miraculoasă ce putea să sfărâme lacătele.
În ajunul sărbătorii, tinerii mergeau într-o dumbravă cu o cofă cu apă neîncepută. Vasul era ascuns într-un loc doar de el știut. La răsăritul soarelui fiecare privea în cofa cu apă. Dacă în vas se află un fir de iarbă, credeau că se vor căsători cu fata iubită. Dimpotrivă, dacă în apă se află o floare ușcată, era semn că tânărul nu se va însura în acel an, iar dacă găseau pământ, se credea că feciorul va muri în curând. Femeile căsătorite mergeau în pădure și culegeau plante doar de ele știute (mulgătoare, untul vacii), pe care le adăugau în hrana animalelor, în credința că vacile vor da mult lapte și de bună calitate.
Nimeni nu avea voie să doarmă în această zi deoarece se credea că acel care încalcă interdicția, avea să fie somnoros întregul an. Urzicatul era un alt obicei practicat de Sân-George. Exista convingerea că prin urzicat ei vor fi mai ageri, mai harnici și mai sănătoși de-a lungul întregii veri care urma să înceapă. Dintre toate obiceiurile enumerate, în comunitățile sătești contemporane se mai păstrează doar obiceiul împodobirii stâlpilor de la poartă cu ramuri verzi.
