Primăria Municipiului Buzău anunță că în intervalul 06.11.2017 – 17.11.2017, traficul pe strada Alexandru Marghiloman, tronson cuprins între strada Gârlași și strada Clemenței va fi restricționat. Potrivit unui comunicat emis de administrația locală, în acest interval se vor desfășura ,,lucrări de refacere a covorului asfaltic, prin turnarea a două straturi din mixturi asfaltice. Totodată se vor executa lucrări de ridicare la cotă a bordurilor, a căminelor și capacelor de utilități, precum și a gurilor de scurgere – canalizare.
Pe timpul zilei, atunci când executăm lucrările premergătoare asfaltării, se va putea circula cu restricții de viteză. De asemenea staționarea în parcările publice din zonă sau pe carosabil, va fi strict interzisă. Pe timpul nopții vom desfășura lucrarea propriu-zisă de turnare a mixturilor asfaltice, ocazie cu care acest tronson de stradă va fi închis parțial, circulându-se alternativ pe un singur sens de mers.
Pentru a se evita producerea blocajelor în trafic, facem apel la dumneavoastră în sensul în care să circulați pe variantele indicate în harta atașată la prezentul comunicat și să respectați indicatiile agenților de circulație din cadrul Direcției de Poliție Locală”.