Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață o informare meteo de disconfort termic, valabilă pentru intervalul 21-23 august 2019. Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de astăzi, local în vestul, nord-vestul, sudul și sud-estul țării, iar joi (22 august) și vineri (23 august), cu precădere în sud se vor înregistra temperaturi maxime care vor atinge frecvent 35 de grade și, izolat, 37 de grade, în special în Lunca Dunării.
În intervalul menționat, disconfortul termic va fi ridicat îndeosebi în zonele de câmpie, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi. Vremea se va menține călduroasă și pe parcursul zilelor de sâmbătă (24 august) și duminică (25 august). În aceste condiții, medicii recomandă să se evite expunerea prelungită la soare în intervalul orar 10.00-17.00, în special în cazul categoriilor vulnerabile (copii, vârstnici sau persoane cu probleme medicale ce pot fi agravate de temeperaturile ridicate), precum și hidratarea corespunzătoare cu apă sau ceai și consumul de fructe.