În urma demersurilor întreprinse de Instituția Prefectului – Județul Buzău, IGPR și DRPCIV au aprobat detașarea a doi lucrători din cadrul IPJ Buzău – Serviciul Rutier la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Buzău, aceștia urmând ca, după atestarea de către DRPCIV, să desfășoare în perioada 22 mai – 7 iulie 2018 activități de examinatori auto, creându-se un număr suplimentar de peste 700 de locuri în vederea programării la proba practică – categoria B.
În aceste condiții, timpul mediu de așteptare între promovarea probei teoretice și susținerea probei practice va scădea de la aproximativ 80 de zile, la aproximativ 40 de zile. Astfel, candidații programați de SPCRPCIV Buzău la proba practică, în vederea obținerii permisului de conducere categoria B, în perioada 25 iunie – 30 iulie vor fi reprogramați la o dată anterioară, respectiv în intervalul 21 mai – 22 iunie, în ordinea în care au fost programați / reprogramați inițial.
Data replanificării va fi comunicată prin mesaj scris pe numărul de telefon precizat de candidat la momentul depunerii dosarului. În cazul candidaților care nu au comunicat un număr de contact, rămâne valabilă programarea inițială. În ultimele luni, timpul de așteptare pentru susținerea probei practice ajunsese la aproximativ 80 de zile, pe fondul deficitului de personal existent la nivelul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Buzău.