
- producători agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător;
- producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit OUG nr. 44/2008;
- producători agricoli persoane juridice.
Pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele criterii cumulativ:
- a) să dețină o suprafață cultivată cu usturoi de minim 3.000 mp;
- b) să obțină o producție de minim 3 kg usturoi/10 mp;
- c) să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu usturoi în anul de cerere.
- d) să facă dovada producției realizate potrivit prevederilor lit. a) și b) prin documente justificative.
Valorificarea producției se face în perioada1 iulie – 29 noiembrie, inclusiv a anului de cerere. Documentele justificative (bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare) care atestă comercializarea producției de usturoi valorificate în anul 2019, se depun la Direcțiile Agricole Județene până la data de 29 noiembrie, inclusiv.

