Proprietarii de mașini erau nevoiți, până de curând, să prezinte Fiscului, pentru a putea solicita restituirea fostelor taxe auto, o serie de documente, inclusiv dovada plății taxei solicitate. Recent însă, cei ce solicită aceste taxe au scăpat de obligația prezentării documentului doveditor al plății. Totuși există în continuare mai multe documente care trebuie prezentate autorităților fiscale. În aceste condiții, după cum menționează avocatnet.ro iată care sunt ,,documentele necesare pentru solicitarea restituirii fostelor taxe auto. (…)
Există trei situații în care se poate regăsi un contribuabil care vrea să solicite restituirea taxei auto, și anume: când are toate actele necesare solicitării restituirii de taxă, inclusiv dovada plății acesteia, când nu deține dovada plății taxei și când a plătit taxa auto, dar nu a apucat să înmatriculeze mașina. Astfel, în funcție de fiecare situație în parte, pentru restituirea taxei e nevoie de prezentarea următoarelor documente:
- Când solicitantul are dovada plății taxei auto
- cerere de restituire;
- documentul doveditor al plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule, taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule sau timbrului de mediu pentru autovehicule, respectiv chitanța fiscală/ordinul de plată și extrasul de cont, după caz, care să ateste efectuarea plății acesteia (în original sau în copie);
- copiile cărții de identitate a vehiculului și a certificatului de înmatriculare.
- Când solicitantului îi lipsește dovada plății taxei auto
- cerere de restituire;
- copiile cărții de identitate a vehiculului și a certificatului de înmatriculare.
În cazul în care contribuabilul nu anexează documentul doveditor al plății, efectuarea plății taxei va fi verificată direct de către Fisc.
- Când proprietarul mașinii a plătit taxa auto și nu a înmatriculat-o
În acest caz, contribuabilul nu trebuie să anexeze copiile cărții de identitate a vehiculului și certificatului de înmatriculare. Așadar, la solicitarea restituirii taxei, el trebuie să prezinte doar următoarele documente:
- cerere de restituire;
- documentul de plată, în original, care confirmă plata taxei neutilizate, document pe care persoana desemnată din cadrul Serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculări vehicule înscrie mențiunea „taxă neutilizată” și care este semnat și ștampilat de către aceasta”.