VREMEA SE SCHIMBĂ RADICAL! ANM ANUNȚĂ VÂNT, NINSORI, LAPOVIȚĂ ȘI POLEI

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: ANM

 

Sursa foto: ANM

Meteorologii au emis o atenționare de intensificări ale vântului și ninsori viscolite în zona montană înaltă, precipitații mixte și polei valabilă începând de sâmbătă ora 02.00 până duminică, 24 decembrie, ora 22.00. Conform ANM, din a doua parte ,,a nopții de vineri spre sâmbătă (22/23 decembrie) până duminică noaptea (24 decembrie), în zona montană, mai ales la altitudini mari, vor fi intervale de timp în care va ninge, se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări temporare cu viteze ce vor depăși 70…80 km/h, iar pe crestele cele mai înalte 90 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității.

În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații în Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și Banat și pe arii restrânse în restul teritoriului, sub formă de ninsoare, lapoviță și ploaie, favorizând formarea poleiului. Intensificări ale vântului cu rafale de 50 – 60 km/h vor fi și în zonele mai joase de relief, cu precădere din nord-estul și sud-vestul țării. În zona montană înaltă vântul va mai avea intensificări temporare și pe parcursul zilei de luni (25 decembrie) spulberând zăpada”.

Știri despre: