Ziua Mondială de Luptă împotriva bolii Parkinson marcată de autoritățile județului

de Stiri Buzau Media

În fiecare an, în luna aprilie este marcată la nivel mondial Ziua Internaţională de Luptă împotriva bolii Parkinson, o maladie neurologică gravă, ale cărei incidenţă şi prevalenţă cresc odată cu vârsta.

În acest context, Consiliul Județean Buzău, în parteneriat cu Inspectoratul Județean de Poliție Buzău și Asociația Pacienților cu Boala Parkinson „Laleaua Buzăului”, desfășoară astăzi o întâlnire la Sala Mare a Consiliului Județean Buzău pentru a marca Ziua Mondială a bolii Parkinson.
Anul trecut, la inițiativa Asociaţiei Pacienţilor Diagnosticaţi cu Boala Parkinson, Laleaua Buzăului, o echipă de medici specialiști de la Buzău s-a format pentru a diagnostica și îndruma corect bolnavii de Parkinson. În judeţul Buzău sunt peste 1500 de pacienţi diagnosticaţi cu boala Parkinson, înscrişi în registrul naţional, care se confruntă cu probleme grave, cum ar fi lipsa medicamentelor. Pentru ei, la Buzău, Asociaţia Pacienţilor Diagnosticaţi cu Boala Parkinsion, Laleaua Buzăului, reprezentată de medicul Angela Mânăscurtă, a înfiinţat prima echipă din țară de specialişti în recuperare, neurologi, psihologi şi psihiatri care să le reprezinte interesele şi să îi sprijine în lupta cu boala. Pacienții care suferă de Parkinson nu se vindecă total niciodată, dar se pot recupera astfel încât să ducă o viață normală.

Boala Parkinson este considerată a fi una dintre cele mai grave la nivel modial din cauza efectelor devastatoare pe care le are asupra oamenilor. Simptomele bolii sunt uneori înșelătoare pentru că seamănă cu depresia, motiv pentru care pacienții primesc, în unele cazuri, diagnostic și tratament greșite. Până acum câțiva ani, maladia era întâlnită doar în rândul bătrânilor, însă în ultimul timp au fost diagnosticate și persoane cu vârste cuprinse între 30 și 40 de ani.

 

Știri despre: