Ziua Muncii și semnificația ei

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:soundpro.ro

În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea mișcărilor muncitorești în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.

Sursa foto:soundpro.ro

1 mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internațională a Muncii. Există și excepții, de exemplu Australia, Elveția și Statele Unite, unde 1 mai nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea țărilor vest europene, ziua de 1 mai este zi liberă. În țările comuniste, ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoțită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să ducă tradiția unei mișcării muncitorești internaționale, apărută sub egida celei de-a doua Internaționale.

De asemenea, și naziștii au avut tentative de uzurpare a acestor tradiții. Ziua de 1 mai, fusese transformată într-o sărbătoare a comunității naționale germane, promițându-se construirea unui socialism național, în centrul căruia nu se mai aflau muncitorii, ci arianul considerat un prototip al celor ce muncesc. Un discurs rostit de Hitler la 1 mai 1933 este edificator în acest sens: Certurile și neînțelegerile simbolizate de lupta de clasă se transformă acum într-un simbol al unității și înălțării națiunii.

Ziua de 1 mai a fost transformată de către naziști într-o sărbătoare propagandistică. Se suținea că ziua de 1 mai trebuie să devină o sărbătoare a întregii națiuni și nu poate fi transformată într-un simbol al luptei proletare și a decadenței.  Serbările câmpenești, chioșcurile cu bere și spectacolele nu lipseau, dar sindicatele fuseseră interzise. Organizațiile muncitorești au fost înlocuite cu directive de la partidul unic. Peste timp, grupări radicale folosesc retorica nazistă, participând la proteste violente având ca pretext ziua de 1 mai (de exemplu, în Germania).

În România, după evenimentele din decembrie 1989, timp de mai mulți ani, ziua de 1 mai nu a mai fost sărbătorită prin festivități decât la inițiativa unor reprezentanți ai unor partide precum PSM și PRM. În Germania, 1 mai este zi liberă. Se poartă la butonieră o panglică roșie, în amintirea lui 1 mai 1890, când, în pofida interdicției manifestațiilor de către Sozialistengesetz, militanții Internaționalei au convenit să se întâlnească în parcuri purtând o astfel de panglică. Intrată în uitare în Germania de Vest, ea a fost mare sărbătoare în Republica Democrată Germană.

În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în 1890. În perioada regimului comunist, de 1 mai autoritățile organizau manifestații uriașe pe marile bulevarde. Coloane de oameni, în ținute festive, scandau lozinci și purtau pancarte uriașe. După evenimentele din decembrie 1989, timp de mai mulți ani, ziua de 1 mai nu a mai fost sărbătorită prin festivități decât la inițiativa unor reprezentanți ai unor partide precum PSM și PRM. Acum oamenii se bucură de acest eveniment, sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte.

În 2003, pentru prima oară în istoria postdecembristă, o confederație sindicală (Blocul Național Sindical) a încercat organizarea unei adunări populare, cu mici, bere și muzică, pentru a serba acestă zi. Criticile nu au lipsit, la fel nici acuzațiile de simpatie pro-comunistă, amintirea propagandei PCR fiind încă vie în conștiința populației.