Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău
: În fiecare an, la 17 septembrie, este marcată Ziua Mondială a Siguranței
Pacientului, o inițiativă a Organizației Mondiale a Sănătății dedicată
promovării unor servicii medicale sigure și de calitate.
În 2026, campania pune în prim-plan persoanele care trăiesc cu boli
cronice, sub sloganul:
„Îngrijire sigură pentru întreaga viață!”
În acest context, Spitalul Județean de Urgență Buzău acordă o importanță
deosebită siguranței pacientului și calității actului medical. Cu prilejul
acestei zile, Spitalul Județean de Urgență Buzău își reafirmă angajamentul
pentru siguranța pacientului și pentru îmbunătățirea continuă a calității
serviciilor medicale oferite comunității. Prin activitatea echipelor
medicale și prin colaborarea dintre diferitele specialități, urmărim ca
fiecare pacient să beneficieze de îngrijiri adaptate nevoilor sale, într-un
mediu sigur și bazat pe respect și comunicare.
Persoanele cu boli cronice au nevoie de îngrijiri medicale continue și
coordonate, pe perioade îndelungate. De la prevenție și diagnostic, până la
tratament și monitorizare, fiecare etapă a parcursului medical presupune
atenție, responsabilitate și măsuri pentru prevenirea riscurilor.
Siguranța pacientului este o responsabilitate comună, care presupune
implicarea profesioniștilor din sănătate, a pacienților și a
aparținătorilor pe întregul parcurs al îngrijirii.

