345 de cazuri noi de infectări cu coronavirus, în ultimele 24 de ore

de Stiri Buzau Media

Până astăzi, 17 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 22.760 de cazuri de persoane infectate cu noul coronvirus. Au fost înregistrate în ultimele 24 de ore 345 de cazuri noi. Pe 7 mai numărul de cazuri depășea 390. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.117 au fost declarate vindecate și externate. Până astăzi, 1.451 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 16.06.2020 (10:00) – 17.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 14 decese (7 bărbați și 7 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Cluj, Galați, Ilfov, Mehedinți, Suceava, Timiș, Vaslui și Vrancea.

Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 345 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 161 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.504   persoane. Alte 87.624 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 585.353 de teste.

Știri despre: