A început reabilitarea Casei Grădinarului, de pe domeniul Marghiloman

de Stiri Buzau Media
A început renovarea Casei Grădinarului, clădire construită într-un colț al domeniului Marghiloman, din municipiul Buzău. Imobilul propriu-zis, din Parcul Marghiloman, are o suprafață totală de 52 de metri pătrați, iar, în urmă cu zeci de ani, era locuită de grădinarul care se ocupa de domeniul lui Alexandru Marghiloman.
Clădirea va fi transformată într-un centru educațional pentru preșcolari și elevi, iar în spatele ei va fi construită o seră în stil victorian. De asemenea, terenul înconjurător va fi amenajat pentru a putea fi cultivat și transformat în grădină. Acolo, preșcolarii și elevii vor putea planta diverse soiuri vegetale, le vor îngriji, le vor recolta și chiar le vor găti pe cele comestibile, ajutați de cadrele didactice care-i vor însoți.
Totodată, în cadrul centrului educațional, copiii vor putea participa la o multitudine de alte activități organizate.