Astăzi, a început, în județul Buzău, recensământul agricol general, acțiune care va continua până pe 31 iulie.
În această amplă culegere de date sunt mobilizate resurse umane importante, atât de la nivelul Direcției Agricole Buzău, Direcția Județeană de Statistică Buzău, dar mai ales de la nivelul tuturor comunelor din județul Buzău. În premieră, colectarea datelor din teren se va realiza cu ajutorul tabletelor, de către recenzori angajați de primării.
În cadrul recensămîntului agricol vor fi inventariate suprafețele de teren, indiferent de proprietar, atât scriptic, dar mai ales faptic, lucru destul de anevoios ținând cont de fragmentarea proprietăților agricole și de teren, nu de puține ori destul de accidentat. De altfel, România este țara cu cele mai multe, dar și cele mai mici exploatații agricole din Uniunea Europeană. Dimensiunea medie a unei exploatații, în România, este de 3,5 hectare, față de media europeană de 16,6 hectare pe exploatație.
Și în județul Buzău proprietatea agricolă este foarte divizată. Potrivit datelor actuale, la nivelul celor 87 de unități administrativ-teritoriale din județ sunt înregistrate 89.025 exploatații agricole, ceea ce înseamnă foarte mult, dar mai înseamnă și faptul că folosirea mijloacelor mecanizate și armonizarea culturilor se face deficitar.
Cele mai multe exploatații agricole sunt în comuna Merei, cu 3.125 de exploatații agricole, în comuna Berca, cu 2.714 exploatații agricole, urmată de comuna Vernești, unde sunt înregistrate 2.655 de exploatații agricole. În municipiul Buzău sunt înregistrate 1.407 exploatații agricole, în timp ce la Rm. Sărat sunt înregistrate doar 401 astfel de entități.
La recensămîntul agricol din județul Buzău au fost constituite 121 de secții de recensământ, care vor opera pe un număr constituit de 451 de sectoare de recensământ.
Recensământul General Agricol General este o acțiune de mare anvergură care are loc o dată la zece ani și care va asigura informații complexe și date statistice despre exploatațiile agricole, situația suprafețelor agricole utilizate, a suprafețelor care fac obiectul unor subvenții, a celor aflate sub restricții de mediu, a efectivelor de animale și adăposturilor pentru animale, precum și a persoanelor care lucrează în agricultură.
Ultimul Recensământ Agricol General a avut loc în România în 2010.