Andi Cristea: „În calitate de raportor, am avut privilegiul de a coordona o nouă dezbatere captivantă despre Metaverse la sediul Consiliului Europei din Paris”

de Stiri Buzau Media
A fost o ocazie unică de a aprofunda discuții despre etica utilizării acestei tehnologii emergente, plecând de la ideea că tehnologia nu este un scop în sine, ci un instrument care ar trebui să servească umanitatea. Discuțiile noastre au fost îmbogățite de contribuțiile unor experți din mediul academic precum romǎnca Dr. Cristina Voinea, cercetătoare la Centrul pentru etică practică al Universității din Oxford și Verity McIntosh, expertă în realități virtuale și extinse de la Universitatea din Bristol. Metaversul are potențialul de a extinde drepturile civile și sociale în întreaga lume și poate avea implicații uriașe pentru viitorul democrației și guvernării. Riscurile asociate cu această tehnologie includ preocupări privind confidențialitatea, securitatea cibernetică, dependența, pierderea libertății, răspândirea dezinformării, scăderea încrederii publice în instituțiile tradiționale din sectoare precum educația, guvernarea și mass-media. Pe parcursul acestui an, am condus audieri extinse în Paris, Strasbourg și Londra, unde am interacționat cu un spectru larg de experți și am reușit să conturăm o imagine mai clară a impactului Metaversului asupra societății noastre.
Andi Cristea