Avalanșă de pacienți la Spitalul din Rm. Sărat

de Stiri Buzau Media

Activitatea medicală reintră în normal la Spitalul Municipal Rm. Sărat, acolo unde, de mai puțin de două săptămâni, funcționează două circuite, atât pentru bolnavii COVID-19, cât și pentru alte categorii de pacienți, cu alte afecțiuni decât infecția cu SARS-CoV-2.

Ieri, în unitatea medicală mai erau internați doar 20 de pacienți, tratați pentru Covid-19. Vestea bună este că acești pacienți nu prezintă forme grave de boală.

De asemenea, după ce spitalul din Râmnicu Sărat și-a redeschis porțile și pentru bolnavii care suferă de alte boli decât COVID, unitate medicală se confruntă cu avalanșă de pacienți. În prezent, peste 100 de bolnavi sunt tratați pentru alte afecțiuni. Mulți dintre ei au nevoie de intervenții chirurgicale, secția de chirurgie fiind de altfel ocupată în permanență la mai mult de jumătate din capacitate. Totuși, medici spun că sunt nevoiți să temporizeze operațiile tocmai pentru că spitalul are un singur medic de Anestezie și Terapie Intensivă, iar gărzile pe această secție nu sunt acoperite pe tot parcursul lunii.

De la redeschiderea spitalului, medicii din Rm. Sărat au efectuat 17 operații chirurgicale și au realizat 3 nașteri.