Bănuiți de furt reținuți de polițiști

de Stiri Buzau Media

În ziua de 11 august a.c., poliţiştii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Buzău, în colaborare cu poliţiştii de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi, au depistat principalii bănuiți în cazul unor furturi calificate şi furt calificat în scop de folosinţă – trei tineri cu vârste cuprinse între de 15 şi 18 ani,  din Iaşi şi Buzău.

Faptele au fost sesizate în data de 10 august a.c., de către persoanele vătămate, administratorii unor societăți comerciale din municipiul Buzău, respectiv proprietarul unui autoturism.

Din cercetări a reieşit că în noaptea de 9/10 august a.c., tinerii din Iaşi ar fi profitat de faptul că uşile de acces în două imobile din municipiul Buzău nu erau asigurate, împrejurare în care au sustras două telefoane mobile şi cheile unor autoturisme.

Ulterior, de la una dintre locuinţe, cei doi au sustras şi autoturismul din curtea imobilului.

De asemenea, a reieşit că, în aceeaşi noapte, bănuiții ar fi pătruns în sediile societăților prin forțarea ușilor de acces și ar fi sustras mai multe bunuri, împreună cu un minor de 15 ani din municipiul Buzău.

În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi în vederea luării măsurilor legale.

În urma prezentării parchetului cu propunere de sesizare a instanţei în vederea arestării preventive, pe numele celor doi bănuiţi, din Iaşi, au fost emise mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi furt calificat în scop de folosinţă.

 

 

Știri despre: